NEWS

share-architects.com
20
Apr

SHARE Interiors Forum – networking profesional la cel mai înalt nivel în comunitatea de arhitecți și designeri de interior din România

SHARE Interiors Romania, un eveniment marca SHARE Architects, organizat și cu sprijinul Facultății de arhitectură de interior din cadrul Universității de arhitectură și urbanism ‘’Ion Mincu’’ și  Ordinului Arhitecților din România, a avut loc în data de 12 aprilie, la Hotelul Radisson Blu din București, în prezența a peste 250 de participanți și 45 de speakeri. Dedicat exclusiv arhitecților și designerilor de interior, evenimentul a pus accent pe networking profesional la cel mai înalt nivel și a oferit 8 ore intense, pline de energia și bucuria revederii.

In prima parte a zilei, forumul s-a desfășurat în sesiuni specializate, organizate în paralel, pe domeniile: rezidențial, hoteluri și restaurante, comercial și birouri. Partea a doua a forumului a deschis sesiunea plenară cu dezbaterea “Design sustenabil – responsabilitate și/sau necesitateși a continuat cu prezentările invitaților străini: Etan Kimmel (Israel), Petra Zakrajšek (Slovenia), Tilemachos Andrianopoulos (Grecia), Svetoslav Todorov (Bulgaria), Johnny Chiu (Taiwan).

Forumul și-a propus să creeze conexiuni în comunitatea de arhitecți și designeri de interior, cu scopul de a împărtăși idei, inspirație și a puncta excelența în arhitectură și design. Pe scenele SHARE Interiors Romania au urcat pe rând: Radu Teacă, Mihai Popescu, Anda Manu, Eliza Yokina, Cristiana Zgripcea, Emil Ivănescu, Adriana Gheorghiescu, Vladimir Mîndru, Victor Grosu, Matius Ichim, Alessandro Lusito, Alexandra Cosma, Alexandrin Buraga, Radu Călin, Mihail Neagu, Mădălina Bucur, Stefan Alberto Bianco, Cristina Căpitanu, Ștefan Prigoreanu.

Conferințele au fost moderate de Oana Diaconescu, decan al Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul UAIUM București, conf.dr.arh. Mihaela Schiopu, arh Armina Popeanu și arh. Andreea Robu-Movilă.

‘’Prima ediție a SHARE Interiors Romania a fost primită foarte bine și acest lucru ne dă motivația de a duce la un nivel superior evenimentul, a implementa noi concepte creative care să coaguleze comunitatea arhitecților și designerilor de interior și să ofere noi ’’oportunități de învățare accelerată în contextul potrivit’’. Am reținut această expresie dintre sutele de aprecieri și comentarii de pe rețelele de socializare și doresc să le mulțumesc tuturor.” – Florin Mindirigiu, Co-fondator SHARE Architects.

 

Secțiunea expozițională a evenimentului a reunit branduri lider și a completat paleta de informații privind materiale noi și tehnologii inovatoare. In premieră, în cadrul secțiunii ”Arts &Crafts” au expus artiști în piatră, lemn, bronz, metal sudat, sticlă, ceramică, porțelan sau materiale textile, care au potențialul de a colabora cu arhitecții și designerii în proiecte specializate de arhitectură și design.

Artisti invitați: Vladlen Babcinețchi (sculptor), Dorin Marincovici (designer), Daniel Pop (artist vizual), Cornelia Brustureanu (artist vizual), Ramona Biciușcă (artist vizual), Florin Magda (sculptor), Daniela Fainiș (artist ceramist).

In extenso, expoziția IMAGINARIUM, organizată împreună cu OAR București, va putea fi vizitată până la data 26 aprilie, la Expo Hub OAR din strada Sf. Constantin nr. 32 , Sector 1.

Informații suplimentare despre eveniment pot fi obținute pe pagina oficiala SHARE Interiors Forum. Începând de săptămâna viitoare, înregistrările conferințelor vor fi disponibile pe platforma digitală www.learn.share-architects.com.

SHARE Interiors Forum a fost organizat cu susținerea partenerului oficial – REHAU Romania, partenerilor principali – Zumtobel, Tarkett Romania,  partenerilor – Proventuss, Romstal Concept Store, sponsorilor principali – Alukönigstahl Romania, Class Office, sponsorilor: WeMat, Art Granit, Murali Store, Vogl Deckensysteme Romania, sustinatorilor MOBEXPERT, AZAY Design, Bose, eXpert Music, Mads_kreative și partenerilor media – Igloo media, SpatiulConstruit.ro, Revista Atelierul, MATEK.

 

Forumurile SHARE au devenit, în ultimii 25 de ani, o rețea esențială de networking pentru profesioniștii din arhitectură și design, din Europa Centrală și de Sud Est. SHARE creează o platformă eficientă de cunoaștere și de înțelegere a diversității fenomenului arhitectural contemporan. În prezent, evenimentele SHARE au loc în 16 țări din Europa Centrală și de Sud Est, iar comunitatea SHARE Architects cuprinde peste 50.000 de membri din întreaga lume.