Invitați și noutăți din programul SHARE Bucharest 2022
Forumului Internațional de Arhitectură și Ingineria Construcțiilor, SHARE Bucharest 2022, va avea loc pe 31 octombrie și 1 noiembrie.
Forumul Internațional de Arhitectură și Ingineria Construcțiilor, SHARE Bucharest 2022, cel mai important și așteptat eveniment organizat anual în România, se va desfășura pe data de 1 noiembrie. Se vor reuni la București lideri ai arhitecturii din țară și străinătate, dar și profesioniști în domenii conexe, evenimentul fiind o oportunitate de întâlnire la cel mai înalt nivel între cei mai reprezentativi jucători din domeniul arhitecturii și construcțiilor. Programul SHARE Bucharest 2022 cuprinde numeroase subiecte de interes, în concordanțăcu preocupările actuale ale societății de a crea spații urbane și clădiri capabile să facă față provocărilor climatice, subiecte care vor fi expuse într-un format dinamic de speakeri din România, Austria, Anglia, Albania, Bulgaria, Iran, Macedonia de Nord, Spania, Turcia, Grecia și Luxemburg. Se vor prezenta mari proiecte de dezvoltare urbană din țară, precum și obiectivele de investiții ale dezvoltatorilor pentru perioada următoare, în prim-plan fiind temele „Fațadele și impactul asupra spațiului public” și „Mari proiecte de dezvoltare urbană din România și la nivel internațional”. Evenimentul va avea loc la Radisson Blu Hotel București.
Sunt anunțați speakerii Fuensanta NIENTO – cofondator Niento Sobejano Arquitectos, Spania; Roman DELUGAN – cofondator și partener DMAA Meissl Associated Architects, Austria; Peter MURRAY – curator-șef New London Architecture; Adrian ZERVA – managing partener Studio 10M, România; Oliver NEMEȘ – manager partener DE3, România, Farshad MEHDIZADEH – cofondator FMZD, Iran; François VALENTINY – fondator VALENTINY hvp architects, Luxemburg; Ervin TAÇI – Co-founder DEA Studio, Albania; Angeliki ATHANASIADOU – partener fondator AVW Architecture, Grecia; Martin PANOVSKI, fondator RADiUs architects doo, Macedonia de Nord.
Cu un pronunțat caracter internațional, forumul SHARE va crea, din nou, mediul profesionist, inspirator și educațional la care orice specialist din domeniul arhitecturii și construcțiilor ar trebui să participe, evenimentul reunind anual arhitecți, ingineri de structuri, ingineri de fațade, ingineri de instalații, antreprenori, dezvoltatori imobiliari, dezvoltatori urbani, furnizori de materiale și tehnologii pentru construcții, cât și reprezentanți ai administrației centrale și locale.
Ediția din 2022 a forumului SHARE aduce câteva noutăți prin evenimentele satelit care vin să completeze experiențele de formare, punând accentul pe o serie de prezentări tehnice și expoziția de materiale. Astfel, în preambulul forumului se vor desfășura încă două evenimente de anvergură: Conferința RIFF – Facade Design & Technology for Fire Safety in Buildings (31 octombrie) și Conferința LAUD – Façade and Landscape Design Addresses Climate Change – natural or low-carbon materials (31 octombrie).
Conferința RIFF – Facade Design & Technology for Fire Safety in Buildings
Evenimentul va avea loc în data de 31 octombrie. Programul conferinței RIFF cuprinde studii de caz privind evaluarea performanțelor la foc a fațadelor, prezentări de soluții tehnice și o largă sesiune de dezbatere privind securitatea la incendiu. Evenimentul va reuni proiectanți, arhitecți, ingineri de fațade, ingineri instalatori, producători de materiale de construcții, experți tehnici, verificatori de proiecte, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Conferința LAUD – Façade and Landscape Design Addresses Climate Change – natural or low-carbon materials
Evenimentul va avea loc în data de 31 octombrie, având scopul de a prezenta din punct de vedere tehnic soluții arhitecturale și materiale naturale sau cu emisii reduse de carbon. Conferința se adresează arhitecților, arhitecților peisagiști, inginerilor de fațade, consultanților și dezvoltatorilor imobiliari.
Prin valoarea invitaților străini și români, deopotrivă, cu un background impresionant, participanții la Forumul SHARE Bucharest 2022 au ocazia să învețe din experienţa practică a experţilor din întreaga lume.
Roman DELUGAN, cofondator și partener al DMAA Meissl Associated Architects din Austria
DMAA este o firmă de arhitectură austriacă cunoscută la nivel internațional, având în portofoliu, printre altele, Muzeul Porsche din Stuttgart, Institutul de Film EYE din Amsterdam și Hyundai Motorstudio Goyang din Seul. Roman DELUGAN a fost premiat în 2015 cu Medalia de argint a orașului Viena, obținând în același an și Marele Premiu de Stat austriac.
Peter MURRAY, curator-șef New London Architecture
Peter Murray a fondat revista de design și arhitectură Blueprint și compania globală de comunicații Wordsearch, specializată în design și branding pentru arhitectură și imobiliare, cu birouri în Beijing, Singapore, Sydney, New York și Londra. El a pus bazele Festivalului de Arhitectură din Londra, care a început cu Bienala de Arhitectură Clerkenwell în 2004. Festivalul este acum un eveniment anual semnificativ în viața culturală a capitalei. Centrul New London Architecture a fost fondat în 2005 ca un centru de dezbateri și discuții despre „fața în schimbare” a capitalei.
Adrian ZERVA – managing partener Studio 10M, România
Adrian Zerva a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu în 1980, diplomat al profesorului Victor Aslan. A participat în echipa arhitecților Dorin Ștefan, Dinu Patriciu, Viorel Simion și Zoltan Tacacs la concursul pentru noua bibliotecă din Teheran (1978), iar în 1980 în echipa lui Dorin Ștefan la concursul pentru revigorarea cartierului parizian Les Halles. În 1991 a fondat împreună cu arhitectul Florin Medvedovici biroul de arhitectură și proiectare STUDIO 10 M Zerva. Membru în comisii de jurizare pentru concursuri de arhitectură inițiate de investitori particulari / grupuri de investiții. Participant la concursurile Bienalei Naționale de Arhitectură, proiecte nominalizate. A obținut premiul UAR pentru un proiect de locuințe realizat în cadrul ISLG. A obținut premiul Uniunii Arhitecților din România pentru un proiect de locuințe realizat în cadrul ISLG.
François VALENTINY – fondator VALENTINY hvp architects, Luxemburg
Valentiny reprezintă modele îndrăznețe, aproape futuriste, cu un caracter aparte. Pentru el, arhitectura este o modalitate minunată de a-ți lua rămas bun de la propriile probleme și de a te ocupa de problemele altor oameni. Predă arhitectură de la Trier prin Viena până la Shanghai și a fost numit unul dintre cei mai buni o sută de arhitecți din lume din Coreea în 2016 de către colegii săi. Este redactorul primei reviste de arhitectură din Luxemburg, Adato, și face parte din consiliile consultative de arhitectură. Valentiny a fost numit Președinte al Fondation de l’Architecture et de l’Ingénierie din Luxemburg pentru anul 2006/2007, iar în 2006 a fost distins cu Decorația de Onoare în Aur pentru Servicii /Republica Austria. În 2008 a fost onorat pentru munca sa de arhitectură generală în Marele Ducat și în străinătate, iar în 2007 a primit Premiul de Arhitectură Luxemburg. În 2009 a devenit membru în Academia Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg, Austria. În 2018 a fost distins cu Marea Decorație de Merit de către Landul Salzburg.
Angeliki ATHANASIADOU – partener fondator AVW Architecture, Grecia
AVW Architecture a fost înființat la Atena în 2010, de către Angeliki Athanasiadou și Katerina Vassilakou. Din 2014, AVW Architecture și-a extins experiența în domeniul proiectării aeroporturilor. Ei au lucrat îndeaproape cu joint venture-ul Aktor Concessions – Vinci Airports pentru competiția internațională „Privatizarea celor 14 aeroporturi regionale din Grecia”. În urma câștigării concursului, AVW Architecture este consultantul principal de arhitectură al Fraport – Consorțiul Slentel pentru aeroporturile Cluster A. În 2018, AVW Architecture, în colaborare cu Tombazis & Associates, a proiectat extinderea Aeroportului Internațional din Atena și a coridorului comercial Extra Schengen, proiect nominalizat la Premiul UE – Premiul Mies Van Der Rohe 2022.
Farshad MEHDIZADEH – cofondator FMZD, Iran
Farshad Mehdizadeh și-a început cariera profesională ca arhitect în Fluid Motion Studio din Teheran. Are mai multe proiecte premiate, printre care și clădirea rezidențială Abadan, care a câștigat primul premiu Memar, cea mai prestigioasă competiție din Iran și o înaltă recunoaștere la Middle East Awards. Farshad este activ și în domeniul academic, începând din 2007 ca profesor asistent și continuându-și activitatea academică ca lector invitat, precum și prin ateliere internaționale și colaborare cu arhitecți, instructori și institute de arhitectură din întreaga lume. În prezent predă la Facultatea de Arhitectură a Universității din Melbourne. Farshad își concentrează cercetările pe arhitectura bazată pe context geografic și pe impactul geografiei asupra arhitecturii în general.
SHARE Bucharest 2022 este organizat de SHARE Architects în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Ordinul Arhitecților București, Asociația Inginerilor de Instalații din România și este susținut de companiile Şişecam, Zumtobel, Aliplast, Alumil, Alukonigstahl, Proventuss Solutions, Vandersanden, Aluprof, Kadra, Henkel, Equitone, Etem, Rockwool, Velux Commercial, Caparol, WeMat, X Architecture & Engineering și partenerii media Igloo, spatiulconstruit.ro, Transilvania Business, Matek.
Despre SHARE Architects
Din 2010, SHARE Architects a primit 9.905 participanți și 1.138 de speakeri în cele 23 de ediții ale forumului de la București. 106 personalități ale arhitecturii românești sunt membri ai SHARE Architects Society, un grup exclusivist din cadrul rețelei SHARE Architects care reunește 603 lideri internaționali din domeniul arhitecturii, din 42 de țări. Peste 10.400 de profesioniști din România sunt înregistrați în comunitatea SHARE Architects. Forumurile SHARE Architects au devenit, în ultimii 25 de ani, o rețea esențială pentru arhitecți și antreprenori din Europa Centrală și de Sud-Est. SHARE creează o platformă eficientă de cunoaștere și înțelegere a diversității fenomenului arhitectural contemporan. În prezent, evenimentele SHARE Architects au loc în 16 țări din Europa Centrală și de Est, iar comunitatea SHARE Architects numără peste 50.000 de membri din întreaga lume.
Înregistrarea la Forumul Internațional de Arhitectură și Ingineria Construcțiilor, SHARE Bucharest 2022, se face aici: share-architects.com