Cel mai important forum din România dedicat arhitecturii revine la București pe 6 și 7 noiembrie
Ai o mulțime de motive să fii pe 6 și 7 noiembrie în București, la SHARE Romania 2024 – International Architecture Forum, iar temele și calitatea extraordinară a prezentărilor, dezbaterilor și invitaților sunt doar o parte dintre ele.
Iată ce se va întâmpla, pe scurt, în cele două zile la Radisson Blu Hotel unde are loc marele eveniment:
În prima parte a primei zile vei putea participa la una dintre cele două secțiuni SHARE Experts Meeting: Fire Safety & Facade Design și Sustainable Facade Design, după care, în a doua parte a zilei, cele două secțiuni se vor reuni.
Va fi o zi plină de prezentări și dezbateri susținute și întreținute de o serie de experți (arhitecți, ingineri, reprezentanți ai unor instituții și firme specializate) pe teme ca Sisteme de protectie la foc pentru fatade, tavane suspendate si pardoseli flotante.
Vei putea participa de asemenea la o dezbatere pe tema Advanced Building Skins, în care vei avea ocazia să-i cunoști și să discuți cu arhitecți de la mari studiouri din Europa, ca Ruiz Javier Villar, Partner Kengo Kuma Associates, Spain, Luca Aldrighi, Director RMJM, UK sau să urmărești studiile de caz prezentate de Petras Tsampikos, Fondator PETRĀS Architecture, Grecia și VARGA BENCE, Fondator Teampannon, Ungaria.
Ruiz Javier Villar ne va vorbi despre cum este influențat designul unei fațade de o serie de narațiuni istorice, identitatea materială și coerența cu contextul istoric al orașului, având ca studiu de caz proiectul noului sediu al companiei de tehnologie Bosonit în Logroño, capitala La Rioja, Spania.
Ziua se va încheia cu SHARE Society Networking Event, în care vei putea asista la decernarea SHARE OPERA OMNIA AWARD acordat STUDIO10M Zerva, Croitoru, Medvedovici Asociated Architects, precum și la lansarea expoziției “Blueprints of Innovation“, a patru birouri de arhitectură din România, STARH, ArtLine, 9Optiune, AriConsult, într-o acțiune menită să celebreze și să ilustreze valoarea și diversitatea arhitecturii românești actuale.
Sub titlul Public Square Recovery, expoziția STARH se va concentra pe unul dintre cele mai recente proiecte ale biroului care restabilește latența impactului public al uneia dintre cele mai semnificative zone din București. Expoziția Artline, un birou fondat în 1994 de Radu Teacă, va sumariza activitatea biroului în cele trei decenii de la înființare. Tot pe o sinteză a activității de până acum merge și cel de-al treilea birou expozant, ARI Consult sub titlul ”ARI Consult – 30 years fo Architectural Design. Crafting spaces, shaping lives”, în timp 9 Opțiune, un birou din Maramureș va expune sub titlul Patrimoniu reabilitat – Spatiul public redat comunității.
Expoziția este deschisă publicului larg și intrarea este liberă.
Punctul culminant al zilei va fi o întâlnire memorabilă. Îl vei cunoaște pe Roman Vinoly, director of Rafael Viñoly Architects, una dintre cele mai bine cotate firme de arhitectură din lume, cu sediul în New York, dar cu rădăcini puternice în cultura Americii de Sud. Román Viñoly îi va aduce un omagiu extraordinarului arhitect care a fost tatăl său, Rafael Viñoly, care lasă în urmă zeci de proiecte ce au marcat istoria arhitecturii.
A doua zi, Inspire & Design Day, va fi dedicată mai ales studiilor de caz prezentate de mari arhitecți și reprezentanți ai unor firme de renume precum Laura Narvaez Zertuche, Director Foster+Partners, UK, un arhitect si urban designer, specializat în Spatial Data Science, Andrea D`Antrassi, Associate Partner și Director MAD Architects, China sau Michele Mole, Fondator și CEO Nemesi Architects, Italia. Laura Narvaez ne va prezenta studiul de ca New Slussern Masterplan, unul dintre cele mai mari proiecte de transformare urbană din Suedia, în timp ce prezentarea lui Michele Mole va fi despre National Museum din Rabat.
Finalul zilei îi va aparține din nou lui Roman Vinoly cu studiul de caz Medano El Pinar, proiectul despre care directorul Rafael Vinoly Architects spune că reprezintă ”the culmination of six decades of experience and growth that my father had as an architect, resulting in something so different, logical, and aware of its multiple impacts and avant-garde character.”
Pe tot parcursul evenimentului vei putea vizita și Expoziția SHARE Architecture Awards 2024, cu cele 75 de proiecte nominalizate, dintre care 10 câștigătoare (cinci sunt in România), din 15 țări central și sud-est europene. Jurizarea și Ceremonia de Premiere au avut loc pe 8 Octombrie la Atena. Expoziția este intinerantă, urmând a fi organizată pe parcursul unui an în mai multe mari orașe din Europa.
În cei 27 de ani de promovare a excelenței în arhitectură, SHARE Architects și-a propus mereu să ofere experiențe noi și perspective inovatoare, iar acest mare eveniment de la București, SHARE Romania 2024 – The Leading International Architecture Forum & AEC Industry Summit, suntem convinși că va ilustra pe deplin acest deziderat.
______
Află mai multe despre SHARE Romania 2024 – International Architecture Forum, urmând linkul: https://share-architects.com/share-romania-2024-forum/